Romania-Israel - Un roman la capatul lumii

Iulius Popper - roman si evreu, inginer si explorator.

(preluat din Lumea Magazin)

Cucerirea continentului american este o poveste presarata cu intamplari si personaje extraordinare. Calator si explorator, inginer si om de afaceri, scriitor si om de stiinta, romanul Julius Popper a lasat urme adanci in istoria Tarii de Foc.
S-a nascut la 15 decembrie 1857, intr-o familie de intelectuali bucuresteni. Unele marturii consemneaza si locul in care a vazut lumina zilei
acest talentat si darz aventurier, inzestrat cu o energie debordanta: Calea Vacaresti nr. 27.
Tatal sau conducea prima scoala israelita infiintata in Bucuresti, cu o programa avansata pentru acel timp si in care, pentru a nu inflama spiritele nationaliste, predarea se facea nu numai in
ebraica, ci si in idis, romana si germana. In paralel, edita un saptamanal bilingv romano-idis de nuanta liberala, Timpul.
Crescut in aceasta atmosfera elevata, micul Julius invata romana, idis, franceza si germana, pe care le vorbeste fluent. De altfel, are o afinitate deosebita pentru insusirea limbilor: mai tarziu, la Buenos Aires, isi va uimi interlocutorii vorbind o castiliana excelenta.
La 17 ani pleaca in Franta pentru a studia ingineria. Dupa absolvirea Scolii Nationale de Poduri si Sosele din cadrul Politehnicii pariziene,
ajunge, in cautarea unei slujbe, la Constantinopol, poarta de intrare spre Orient. De aici, trece in Egipt, unde lucreaza la intretinerea Canalului de Suez. Calatoreste apoi in India, China, Japonia. In
acest periplu, ca si in tot restul vietii, intretine o stransa corespondenta cu sectia de geografie a Academiei Romane.
Setea de aventura il mana mai departe: Siberia, Alaska, Canada, Statele Unite. La New Orleans, unde sta o perioada mai lunga, participa la programul de canalizare si urbanizare. In Cuba, aflata inca sub stapanire spaniola, elaboreaza un proiect de sistematizare a orasului si portului Havana. In Mexic, face lucrari de cartografiere si
debuteaza ca ziarist la publicatia emigrantilor. Vestea ca pe plajele din sudul Patagoniei a fost descoperit aur il gaseste in Brazilia.
Fara sa ezite, tanarul in varsta de 28 de ani pleaca la Buenos Aires. Asemenea conchistadorilor de altadata, Julius Popper viseaza sa cucereasca fabuloasele bogatii ale acestui nou El Dorado. Ca si alte regiuni ale continentului american, Patagonia isi avea propria legenda legata de aur, care infierbanta, de cateva secole, imaginatia aventurierilor: se povestea despre o cetate fabuloasa, Trapalanda, in care metalul pretios era atat de mult incat era utilizat la...pavarea strazilor.
Cand un pescar naufragiat in apropiere de Capul Virgenes gaseste doua pepite de marimi impresionante, febra aurului cuprinde capitala
argentiniana. Apar, peste noapte, societati si companii miniere, se intocmesc liste de subscriptie, afluiesc uriase capitaluri. Plajele atlantice ale sudului patagonez sunt asaltate de multimi de oameni de diferite nationalitati, atrasi de mirajul unei imbogatiri rapide.
Lipsea doar specialistul in mine, si acesta a fost Julius Popper. Romanul impune prin inteligenta, inventivitate si perfecta cunoastere a limbii.
Bine legat, cu un chip placut incadrat de o barba blonda, fruntea largita de un inceput de calvitie si ochi patrunzatori de un albastru metalic, intotdeauna imbracat elegant, Popper era prototipul perfect al gentlemanului sfarsitului de secol XIX. Cu asemenea calitati, reuseste sa castige increderea elitei politice si comerciale din Buenos Aires si sa obtina sustinere financiara pentru viitoarele lui demersuri. In prima jumatate a anului 1886, face o calatorie de recunoastere in zona stramtorii Magellan.
Parcurge traseul care leaga Capul Virgenes - a***** invadat de taberele cautatorilor de aur - de Punta Arenas, capitala Patagoniei chiliene.
De pe tarmul de nord al canalului priveste plajele nesfarsite ale Tarii de Foc si realizeaza ca insula are o structura geologica similara cu aceea
a intregii regiuni. Deci valurile Atlanticului ar trebui sa aduca si aici, din strafunduri, pretioasele pepite.
Se reintoarce la Buenos Aires cu gandul organizarii unei expeditii de explorare a Tarii de Foc. Desi, in 1881, Argentina si Chile pusesera
capat disputei teritoriale, delimitandu-si frontiera patagoneza de-a lungul Anzilor si impartind insula printr-o linie aproape dreapta mergand de la nord la sud, Tara de Foc ramanea o terra incognita. In
septembrie 1886, Popper soseste la Punta Arenas pentru a-si recruta echipa. Beneficiind de o generoasa sponsorizare, se doteaza cu toate
elementele necesare unei asemenea intreprinderi: instrumente de masura, aparatura fotografica, animale de corvoada, provizii.
Debarca in golful Porvenir si traverseaza insula, ajungand in golful San Sebastian. Asa ***** prevazuse, plajele atlantice ale Tarii de Foc contin aur. Surpriza este ca aici metalul pretios se gaseste intr-o cantitate mai mare decat in restul Patagoniei.
Revenit la Buenos Aires, tine, in martie 1887, o conferinta la Institutul Argentinian de Geografie. Insemnarile de calatorie si observatiile geografice sunt completate de fotografii, harti, arme si
unelte ale bastinasilor, mostre de nisip aurifer. Cuvintele lui Popper entuziasmeaza auditoriul. Ca urmare, se pun bazele unei societati destinate strangerii fondurilor necesare exploatarii metalului
galben - Compania Anonima Lavaderos de Oro del Sur (Compania anonima pentru spalarea aurului din sud) -, care reuneste personalitatile capitalei
argentiniene. In acel timp, guvernul argentinian era interesat sa populeze zonele indepartate ale tarii. Inarmat cu actele de concesionare a terenurilor aurifere descoperite, romanul debarca, la sfarsitul anului 1887, in golful San Sebastian. In aceasta regiune inospitaliera, batuta de vanturi din toate directiile, intemeiaza o colonie careia ii da
un nume semnificativ: El Paramo (Pustiul). In jurul uzinei propriu-zise, construieste o cladire administrativa, o baraca cu 80 de paturi pentru
lucratori, depozite, o bucatarie. Instalatia de separare a auruluiinclude: statia de pompare a apei marine, actionata de doua motoare cu abur, sistemul de jgheaburi si site, forja si o linie de decovil pentru transportul vagonetilor cu nisip.
Pentru a economisi forta de munca inventeaza o instalatie care valorifica forta uriasa a valurilor. In cateva saptamani, reuseste sa produca aproape un kilogram de aur pe zi. Vestea se raspandeste cu
viteza fulgerului in tot sudul Patagoniei. Spre El Paramo se indreapta o multime de aventurieri si oameni de joasa extractie - marinari dezertori, puscariasi evadati -, nu intotdeauna cu intentii bune.
Cei mai multi vin din Punta Arenas, unde se ocupau cu cresterea vitelor sau cautau aur in nisipurile raurilor din apropiere. Pentru a-si proteja
exploatarile de asaltul acestor certati cu legea, Popper organizeaza, in 1888, o armata ale carei uniforme sunt copiate dupa cele prusace.
La reintoarcerea dintr-o calatorie la Buenos Aires, gaseste colonia abandonata: lucratorii si mecanicii fugisera cu o salupa, luand cu ei 24 kg de aur. Pleaca pe urmele lor, ii ajunge si - potrivit propriei relatari - reuseste sa restabileasca ordinea in asezare.
Afacerea merge tot mai bine si, in scurt timp, intemeiaza noi exploatari.
Pentru a-si asigura independenta transporturilor si a-si satisface sascutetea de explorare achizitioneaza un vas cu care navigheaza prin
canalele din sudul insulei. Intr-o noua ciocnire cu un grup de raufacatori veniti din zona chiliana a Tarii de Foc, romanul isi da, din nou, masura ingeniozitatii: le distrage atentia plantand pe o colina cateva manechine deghizate in soldati, in timp ce el, impreuna cu doi camarazi, ii ataca din flanc, punandu-i pe fuga. Cei care reusesc sa scape raspandesc in Punta Arenas mitul despotului
crud. In august 1888, multimea furioasa ataca una dintre asezari si ii da foc. Cautatorii de aur din zona chiliana nu erau insa singurii dusmani ai lui Popper: autoritatile argentiniene isi simteau
subminata autoritatea, iar cele din Punta Arenas se temeau ca el si-ar putea extinde controlul asupra intregii insule. In urma repetatelor lovituri, la sfarsitul anului 1889 Compania Anonima Lavaderos de Oro del Sur da faliment.
Descoperirea zacamintelor de aur se afla la originea crearii unor intreprinderi pentru exploatarea lor, cea mai importanta fiind condusa
de inginerul Julio Popper. Dar lucrarile lui Popper a trebuit sa fie intrerupte din cauza incursiunilor bandelor de aventurieri venite din Punta Arenas sa distruga locurile de exploatare - scria, pe 13
decembrie 1889, publicatia argentiniana La Prensa.
In acel an, romanul brevetase Cosechadora de Oro (Masina de recoltat aur). O instalatie de acest tip poate fi vazuta si astazi in Muzeul Capatului Lumii, din Ushuaia, alaturi de alte obiecte legate
de viata si actiunile lui Popper.
In ciuda unei treceri fulgurante prin spatiul sud-american, istoria acestor locuri nu poate fi scrisa fara numele lui Julius Popper. Ziarele din Buenos Aires au publicat articole elogioase la adresa lui. A fost numit conchistadorul Patagoniei si Don Quijote al aurului Tarii de Foc. El insusi a fost un ziarist
redutabil, un condei incisiv: a comentat si corectat informatiile altor exploratori, a criticat deschis
actiuni ale guvernantilor, a satirizat obiceiurile oamenilor din aceasta parte a lumii. A fost membru al celui mai prestigios si distins cerc
intelectual din societatea argentiniana a vremii -Logia Docente - si, in mai multe randuri, invitatul
Institutului Geografic Argentinian. Dizertatiile lui au inclus studii erudite de istorie, geografie, etnologie. In 1891 a intocmit harta zonei sudice a Tarii de Foc, destinata alcatuirii unui atlas, in care pentru, prima data, apele care scalda acest tarm sunt botezate cu numele sub care sunt cunoscute si
astazi: Marea Argentinei.
A descoperit munti, rauri si golfuri, carora le-a dat nume romanesti. Astfel, la vest de golful San Sebastian se ridica Muntii Carmen Sylva, cu varful Sinaia. Si poate ca nu e o intamplare faptul ca in sudul Patagoniei exista un oras numit El Calafat. Spirit vizionar, a dotat Tara de Foc cu instrumentele esentiale functionarii unei societati:
a facut legi si regulamente, i-a pedepsit pe cei care le incalcau, a infiintat o politie locala, a organizat un serviciu postal pentru care a tiparit timbre cu initiala numelui sau, a emis bani. Pe una din fetele
celor doua monede din aur, in valoare de un gram si de cinci grame, apare Tierra del Fuego si Popper, iar pe cealalta, alaturi de imaginea
infatisand un ciocan si un tarnacop incrucisate, El Paramo si anul 1889.
De asemenea, a creat o flota care facea curse periodice intre El Paramo si Punta Arenas. Se poate spune chiar mai mult: a revolutionat intreaga
societate argentiniana, creand germenii capitalismului intr-o lume de agricultori si crescatori de vite. In campania de denigrare
declansata, i s-a construit imaginea falsa de ucigas de indieni, perpetuata si astazi in unele texte, din ignoranta sau rea-credinta. Originea acestui
neadevar se afla intr-o fotografie trucata, facuta pentru a ilustra dificultatile primei expeditii in Tara de Foc, care il infatiseaza pe Popper, alaturi de alti membri ai echipei, cu arma in mana, in prim-plan
aflandu-se trupul unui indian onas mort. In ralitate, romanul a facut demersuri repetate pe langa autoritatile din Buenos Aires pentru a i se incredinta protectia bastinasilor din Tara de Foc. A propus guvernului argentinian trei proiecte de mari dimensiuni: unul legat de reglementarea traficului in stramtoarea Magellan, prin infiintarea unei
companii de remorchere; altul pentru construirea unei linii telegrafice, care sa lege capitala argentiniana de coasta atlantica a Tarii de Foc; si ultimul privind organizarea unei expeditii la Polul Sud.
Pentru a-si realiza acest vis isi procurase si vasul necesar: Explorador. Nu a mai avut timp sa le implineasca. Pe 6 iunie 1893, este gasit fara viata in apartamentul lui din Buenos Aires.
Avea numai 36 de ani. Desi medicul care a facut autopsia a stabilit drept cauza a decesului o criza de inima, disparitia lui prematura a starnit comentarii: s-a vorbit de sinucidere si de asasinat comandat de mafia aurului sau de puterea politica deranjata de proiectele lui...
Popper avea alura eroilor din povestirile extraordinare ale lui Jules Verne, era aproape un personaj de legenda, s-a spus la inmormantarea
lui, comparandu-i-se calitatile literare cu cele ale lui Poe, Wilde sau Twain, iar anvergura de explorator cu cea a lui Livingstone.
Acela care paseste pe aleile cimitirului Recoleta, locul de veci al elitei din capitala argentiniana, are surpriza sa intalneasca, printre numele cu rezonanta spaniola, pe cel al unui roman plecat din Bucuresti sa cucereasca pamantul de la capatul
lumii.